Stan Mălinache, primarul comunei Gropeni din județul Brăila, are o carieră politică foarte interesantă, piperată cu delapidări de fonduri europene, filmări “picante” în chiloți și amenințări cu moartea la adresa colegilor și jurnaliștilor. Putem spune că e profilul clasic al unui politician român din zona rurală. Suntem, până la urmă, în Estul Sălbatic aici în Românica. Avem o reputație de menținut.
Hai să ne concentrăm mai întâi pe fondurile europene.
Mălinache a obținut 560.000 de euro de la UE ca să finanțeze afacerile deținute de către soția și fiul său, dar administrate din umbră chiar de el. Documentele de care avea nevoie și le-a acordat singur, evident. Gândiți-vă că acest om conduce comuna Gropeni de 5 mandate. În 20 de ani, cred că a furat de i-au plesnit buzunarele.
Poate de-asta a făcut selfie-uri în chiloți. Și-a distrus toți pantalonii cu greutatea banilor publici pe care și i-a asumat. Trecând peste glumă, motivul pentru care Mălinache apare pe internet purtând doar o pereche de lenjerie intimă de tip tanga pentru bărbați este cât se poate de simplu. Voia să o combine pe o domnișoară pe care avea de gând s-o și angajeze la primărie în schimbul favorurilor sexuale. Cumva, o jurnalistă a făcut rost de poze și de filmări și le-a postat ca să vadă tot românul pe cine lăsăm să ne conducă.
Trebuie să menționăm că în timpul unei ședințe a Consiliului Local din 2023, Mălinache a amenințat și înjurat o femeie, consilier local PSD, care refuzase să voteze un proiect de hotărâre. Ca să completăm imaginea de primar parvenit de la țară, trebuie să vă spunem și că a fost prins beat la volan, iar după ce i-a fost luat permisul de către poliție, a plecat de la fața locului. Din fericire, i s-a deschis dosar penal pentru conducere fără permis.
Stan Mălinache nu mai candidează, dar îl împinge în față pe lacheul lui, viceprimarul Nicușor Cocianu. Pot să pun pariu că dacă iese aghiotantul ăsta primar, tot Mălinache o să țină frâiele comunei Gropeni.