Claudiu Palaz, fostul prefect al Constanței și actualul președinte PMP Constanța, este omul care a cheltuit 80.000 de euro din bugetul local ca să cumpere cel mai mare steag din România. Ca justificare pentru suma obscenă de bani pe care i-a azvârlit în vânt, a spus că “îmi asum și insist marcarea Centenarului Marii Uniri cu ceva care să rămână în urma noastră.”
Problema e că la câteva zile după centenar, steagul a fost dat jos pe motiv că l-ar rupe vântul. E ca și cum ai cumpăra o mașină nouă și ai ține-o în garaj de frică să nu rămână fără benzină dacă o conduci. Trecând peste faptul că steagul ăla nu prea o să vadă lumina zilei din cauza sensibilității fostului prefect, eu cred că povestea e alta.
Vedeți voi, eu susțin că Palaz e somnambul. După spusele alcoolistului nostru preferat, Mihai Lupu, actualul președinte al Consiliului Județean Constanța, Palaz ar dormi pe la ședințe. Se pare că ar fi votat bugetul Direcției de Pază a Județului Constanța, fără să știe practic pentru ce a ridicat mâna.
Păi normal că nu știa pentru ce a ridicat mâna. Nici măcar nu știa că a ridicat vreo mână. Involuntar, omul a votat în somn.
Așa o fi fost și cu steagul. I-au propus unii să-i vândă un tricolor uriaș pe 80.000 de euro și el a acceptat din reflex. Credea că visează, probabil. Apoi, de centenar, când a primit steagul, l-a ridicat și, după o zi, s-a rupt. Palaz a luat țeapă.
Din moment ce tricolorul a fost distrus atât de rapid, somnambulul l-a dat jos și l-a ascuns ca să nu vadă lumea că banii ăia irosiți flutură în vânt mai bine decât orice drapel.
Presupun că PMP-istul dormea și atunci când a furat curent ca să alimenteze barurile nevestei lui.