COXtantinescu și-a găsit un nou partener pentru Primăria Constanța! L-a ales pe domnul Ovanesian ca să-i fie alături în cursa pentru fotoliul primarului. Pardon! Doamna Ovanesian. Am crezut că e bărbat după față. Ovanesian a fost city managerul Constanței, dar n-a ținut mult postul pentru că nu știa cu ce…
De prin țară
Allen Coliban, mare șarlatan!
Allen Coliban, primarul din Brașov, a câștigat mandatul în 2020 parțial datorită falsului în acte. Ca să se dea deștept și să ia mințile electoratului, Coliban a scris în CV că a absolvit două facultăți. Om erudit, domne, nu glumă! Ei, se pare că a absolvit o singură facultate, cea…
Carabelea, Piatra-Neamț, o s-ajungi direct în șanț!
Primarul din Piatra-Neamț, Andrei Carabelea, nu-și cunoaște propria ogradă. Recent, a fost întrebat câte școli are Primăria în administrare, iar răspunsul lui a fost “21”. De fapt, numărul corect este 47. Nu suntem siguri dacă greșeala lui Carabelea a fost neintenționată și o să vă explic de ce. Primarul din…
Mihai Lupu – PUȘLama pe lângă drum, pe lângă gard
Ah, Mihai Lupu! Ne întâlnim din nou. Ce-ai mai făcut de data asta? Păi, pe lângă faptul că ai fost exclus din PNL pentru că, fiind în stare de ebrietate, ai agresat un polițist “noaptea ca hoții”, ai fost acuzat și că ai luat mită. Ai ieșit basma curată că…
Boc face iarăși poc!
Boc candidează iar la Primăria Clujului, distrugând speranțele clujenilor care de-abia așteptau să-l pună pachet pe avion și să-l trimită la Bruxelles, să-i mai mintă și pe-ăia. Mi se pare normal să se sature oamenii de Boc după atâția ani de promisiuni nerealizate. Gândiți-vă câte mai poate promite în următorii…
Moștenirile secrete ale lui Palaz
Palaz lovește din nou! După scandalul cu steagul invizibil de 80.000 de euro pe care l-a cumpărat din bani publici cu ocazia centenarului, PMP-istul somnambul nu a trecut în declarația de avere un teren de 13 hectare pe care l-a moștenit recent. Nu e de mirare. Face 20.000 de euro…
Marile PUȘLamale ale dinastiei Piedone
Piedone candidează la Primăria Capitalei, dar nu vrea să piardă controlul asupra Sectorului 5 pentru că încă mai are de mâncat de acolo. Dacă nu el, măcar fiu-său, Vlad, care zici că de-abia a ieșit dintr-o tabără nazistă de reeducare, la cum vorbește. E robotic, domne! Se vede că…
Gheorghe Roman și apa de aur din Mediaș
În frumosul Mediaș, apa este fermecată. Se spune că are proprietăți vindecătoare și culoarea aurită. Ei, nu știu dacă-i chiar așa, dar asta e singura explicație pentru care metrul cub de apă costă aproape 8 lei. Metrul cub de apă reziduală costă cam la fel. Cum să nu se îmbogățească…
Steagul invizibil de 80.000 de euro al lui Claudiu Palaz
Claudiu Palaz, fostul prefect al Constanței și actualul președinte PMP Constanța, este omul care a cheltuit 80.000 de euro din bugetul local ca să cumpere cel mai mare steag din România. Ca justificare pentru suma obscenă de bani pe care i-a azvârlit în vânt, a spus că “îmi asum și…
Povești incendiare de la Primăria Crevedia
Primarul PSD din Crevedia se numește Florin Petre și, având în vedere pozele pe care le postează pe Facebook, pare că și-a ratat cariera de fotomodel. După o scurtă căutare pe net, găsim imagini cu dom’ primar în chiloți. Țin să menționez că și-a făcut pozele singur cu telefonul în…